X
    Categories: Actualizari (Updates)

Termene și condiții – Google AdWords (lecturate de către Ionuț Munteanu)

Prezentele Condiţii ale Programului de Publicitate al Google Ireland Limited („Condiţiile”) sunt încheiate între Google Ireland Limited (număr de înregistrare: 368047), cu sediul social în Gordon House, Barrow Street, Dublin 4, Irlanda („Google”) şi persoana juridică ce semnează aceste Condiţii sau care acceptă aceste Condiţii prin mijloace electronice („Clientul”).


Prezentele Condiţii reglementează participarea Clientului la programele publicitare şi serviciile Google (i) ce sunt accesibile prin intermediul contului(rilor) alocat(e) Clientului în legătură cu aceste Condiţii sau (ii) care integrează prin referire prezentele Condiţii (denumite, împreună, „Programele”).

Avem rugămintea să citiți aceste Condiții cu atenție. Având în vedere cele de mai sus, părţile convin după cum urmează:

Clientul autorizează Google şi orice persoană juridică care controlează, este controlată, sau se află sub control comun, în mod direct sau indirect, cu Google în orice moment („Afiliaţii”) să plaseze materialele publicitare, date de flux şi tehnologia, aparţinând Clientului (denumite, împreună, „Reclame” sau „Materiale de Creaţie”) pe orice conţinut sau proprietate (denumite, fiecare, o „Proprietate”) furnizate de Google sau Afiliaţii acesteia în numele Google sau, după caz, în numele unui terţ („Partener”).

Clientul poartă întreaga răspundere pentru toate:

  • (i) Reclamele,
  • (ii) traficul Reclamelor sau deciziile privind ţintele (ex.: cuvinte cheie) („Ţinte”),
  • (iii) destinațiile către care Reclamele îndrumă consumatorii (ex.: paginile de destinaţie, aplicațiile pe mobil) împreună cu adresele URL, punctele intermediare şi redirecţionările aferente („Destinaţiile”) şi
  • (iv) serviciile şi produsele promovate pe Destinaţii (denumite, împreună, „Servicii”).

Programul reprezintă o platformă de publicitate pe care Clientul autorizează Google și pe Afiliații săi să folosească unelte automatizate pentru formatarea Reclamelor. În prezentele Condiţii, un „Agent de Publicitate” este persoana juridică ale cărei Reclame (indiferent dacă sunt elaborate de aceasta sau de un terţ în numele acesteia) sunt plasate de Client prin intermediul unui Program.

În cazul în care un Client utilizează un Program în nume propriu pentru promovare, iar nu în numele unui Agent de Publicitate, în legătură cu respectiva utilizare, se va considera că Clientul deţine atât calitatea de Client, cât şi de Agent de Publicitate. Google şi Afiliaţii săi pot de asemenea pune la dispoziţia Clientului anumite funcţii opţionale ale Programului, pentru a asista Clientul în selectarea sau generarea Ţintelor, Reclamelor sau Destinațiilor.

Clientul nu este obligat să autorizeze utilizarea acestor funcţii opţionale şi, după caz, poate alege să activeze sau să dezactiveze utilizarea acestor funcţii. Cu toate acestea, în cazul în care Clientul foloseşte aceste funcţii, atunci Clientul va purta întreaga responsabilitate pentru Ţinte, Reclame și Destinații. Google sau Partenerii pot respinge sau îndepărta o anumită Reclamă, Ţintă sau Destinație în orice moment, din orice sau fără niciun motiv.  Google şi Afiliaţii săi pot modifica sau anula Programele în orice moment.

Clientul confirmă faptul că Google sau Afiliaţii săi pot participa la licitaţiile realizate prin Program, pentru a sprijini propriile servicii şi produse.  Anumite funcţii ale Programului au identificarea „Beta” sau altele, care nu sunt suportate sau confidenţiale (denumite, împreună, „Funcţii Beta”).  Clientul nu poate dezvălui nicio informaţie din Funcţiile Beta sau condiţiile sau existenţa niciunor Funcţii Beta care nu sunt publice.


Clientul poartă întreaga responsabilitate pentru modul în care utilizează Programele (ex.: accesul la şi utilizarea conturilor și protejarea numelor de utilizator şi parolelor ale Programelor) („Utilizarea”).

Utilizarea Programelor se va face în conformitate cu politicile Google aplicabile, disponibile la adresa google.com/ads/policies şi cu toate celelalte politici puse la dispoziţia Clientului de către Google, inclusiv politicile Partnerilor, și, în măsura în care este aplicabilă, Politica Google privind Consimțământul Utilizatorului din UE disponibilă la adresa privacy.google.com/businesses/userconsentpolicy (în fiecare caz, cu modificările aplicabile la un anumit moment, „Politicile”).

Clientul autorizează Google să modifice Reclamele conform prevederilor conţinute în Politici. În legătură cu Programul, Google va respecta Politica de Confidențialitate Google disponibilă la adresa google.com/policies/privacy (așa cum este modificată periodic).

În măsura Utilizarea Programelor este inclusă în scop, Google și Clientul agreează, după cum este aplicabil, cu privire la (i) Controlorul Reclamelor Google – Condiții de Protecția Datelor Controlorului disponibile la privacy.google.com/businesses/controllerterms; sau (ii) Termenii Google Ads de Procesare a Datelor, disponibili la privacy.google.com/businesses/processorterms (denumite colectiv „Termenii de Procesare a Datelor în UE”).

Google nu va modifica Termenii de Procesare a Datelor în UE, cu excepţia situațiilor premise expres de Termenii de Procesare a Datelor în UE.

Clientul nu va și nici nu va autoriza niciun terţ,

  • (i) să genereze copii, solicitări, click-uri sau conversii automate, frauduloase sau care sunt în alt fel nevalabile,
  • (ii) să ascundă conversii pentru Programe, în cazul în care acestea trebuie dezvăluite,
  • (iii) să folosească orice mijloace automate sau formă de radiere sau extragere de date pentru a accesa, transmite solicitări sau colecta în alt fel informaţii privind reclamele Google de la vreo Proprietate, decât după obţinerea acordului expres al Google,
  • (iv) să încerce să intervină în funcționarea corespunzătoare a Programelor;
  • (v) să promoveze substanţe, servicii, produse sau materiale care încalcă legile şi reglementările aplicabile în orice ţară în care sunt difuzate, plasate sau furnizate în alt fel Reclamele;
  • (vi) să încalce vreo specificaţie tehnică postată pe vreo Proprietate, şi/sau Politicile, sau
  • (vii) să se angajeze în orice practică comercială ilegală sau frauduloasă, prin raportare la legile oricărui stat sau ţară în care sunt furnizate Reclamele.  Clientul va transmite comunicaţiile privind Reclamele la Proprietăţile Partenerilor, în conformitate cu prezentele Condiţii, numai către Google.


(a) Clientul nu va furniza Reclame care conţin sau au legătură cu software dăunător, de spionaj, nesolicitat sau alte coduri periculoase şi nu va încălca şi nu se va sustrage în mod intenţionat de la nicio măsură de securitate a Programelor.

(b) Clientul poate utiliza un server de Reclame numai pentru furnizarea sau urmărirea Reclamelor din cadrul Programelor care permit furnizarea de Reclame ale terţilor şi numai dacă serverul de Reclame a fost autorizat de Google să participe la Program.  Google va implementa etichete pentru serverul de Reclame al Clientului astfel încât acestea să fie funcţionale.

(c) În vederea afişării online a Reclamelor facturate în regim cost pe mia de afişări (CPM) sau în regim cost pe mia de afișări vizualizabile (vCPM) („Reclame Afişate”), în cazul în care numărătoarea aplicabilă a afișărilor efectuată de Google („NC”) pentru un Program este mai mare decât NC-ul serverului de Reclame al terţului Clientului („3PAS”) cu mai mult de 10% în perioada de facturare, Clientul va facilita eforturile de reconciliere între Google şi 3PAS.  În situaţia în care această discrepanţă nu este remediată, singurul remediu aflat la dispoziţia Clientului constă în formularea unei solicitări în termen de 60 de zile de la data facturii („Perioada de Solicitare”).

Dacă Google decide că pretenția este valabilă, atunci Google va emite în favoarea Clientului credite publicitare egale cu (90% din NC Google – minus NC 3PAS)  înmulțit cu CPM mediu sau vCPM, după caz, al campaniei raportat de Google în perioada de facturare. Orice credite de publicitate emise trebuie folosite de Client în termen de 60 de zile de la emitere(„Data Limită a Utilizării”) şi Google poate suspenda permisiunea Clientului de a utiliza respectivul furnizor 3PAS şi poate suspenda sau invalida aplicabilitatea dispoziţiilor de soluţionare a discrepanţei ale prezentei clauze pentru respectivul furnizor 3PAS.

Măsurările provenite de la 3PAS ale cărui etichete ale serverului de Reclame sunt furnizate Google vor fi folosite la calcularea soluţionării discrepanţei menţionate mai sus.  Google poate solicita ca evidenţele discrepanţelor să fie furnizate direct de 3PAS către Google.  Clientul nu va primi credite pentru discrepanţele produse de incapacitatea 3PAS de a furniza Reclame.


Clientul autorizează Google și pe Afiliații săi să realizeze teste periodice care pot afecta Utilizarea de către Client a Programelor, inclusiv formatarea Reclamelor, Țintele, Destinațiile, calitatea, ierarhizarea, performanța, tarifarea și modificări ale procedurii privind ora/data licitației.

Pentru a asigura valabilitatea și obținerea la timp a rezultatelor testelor, Clientul autorizează Google să desfășoare aceste teste fără a notifica sau compensa Clientul.


Cu excepţia unor dispoziţii contrare conţinute într-o Politică, interafaţă de utilizator a Programului sau un contract ce face trimitere la prezentele Condiţii (un „IO”), oricare dintre părţi poate anula orice Reclamă în orice moment înainte de licitarea sau plasarea Reclamei, oricare dintre aceste momente are loc primul, iar în cazul în care Clientul anulează o Reclamă după data angajamentului prevăzută de Google (ex.: o campanie pe bază de rezervări), atunci Clientului îi revine responsabilitatea pentru orice taxe de anulare comunicate de Google Clientului și Reclama poate fi publicată în continuare.

Reclamele anulate încetează a fi furnizate, în general, în termen de 8 ore lucrătoare sau conform clauzelor dintr-o Politică sau IO, iar Clientul va fi în continuare obligat să plătească toate taxele ocazionate de Reclamele furnizate (ex.: taxe în funcţie de conversie).

Clientul trebuie să realizeze anularea Reclamelor

  • (i) online prin intermediul contului Clientului dacă această funcţie este disponibilă,
  • (ii) dacă această funcţie nu este activă, prin notificare transmisă Google prin email la reprezentantul pentru contul Clientului sau
  • (iii) dacă această funcție nu este activă și Clientul nu are un reprezentant pentru cont, prin notificare transmisă la Google prin email la adwords-support@google.com.  Clientul nu va fi scutit de nicio obligaţie de plată pentru Reclame ce nu sunt transmise sau care sunt transmise de Client ulterior datei limită indicate de Google.  Răspunderea Google nu va fi angajată în baza unui IO transmis de Client sau în baza altor termeni si conditii furnizate de Client.


Fiecare parte garantează celeilalte părţi că va acţiona cu grija şi diligenţa necesare pentru a respecta obligaţiile derivate din prezentele Condiţii. Clientul garantează după cum urmează:

(a) Clientul deţine, şi acordă Google, Afiliaţilor şi Partenerilor acesteia, drepturile asupra Reclamelor, Destinaţiilor şi Ţintelor pentru Google, Afiliaţii şi Partenerii acesteia în vederea operării Programelor (inclusiv, în cazul datelor de flux, după ce Clientul încetează să utilizeze Programele),

(b) toate informaţiile şi autorizaţiile furnizate de sau în numele Clientului sunt complete, corecte şi actuale, şi

(c) Utilizarea, Serviciile sau Destinaţiile nu vor:

  • (i) încălca sau încuraja încălcarea niciunei legi, reglementări sau coduri de practică aplicabile (inclusiv Codul CAP din Regatul Unit şi orice cod standard de practică publicitară echivalent din nicio altă jurisdicţie); sau
  • (ii) încălca niciun drept de proprietate intelectuală al niciunui terţ şi/sau nu vor conţine niciun material care ar putea fi dăunător, abuziv, obscen, ameninţător sau calomniator.Clientul autorizează Google şi Afiliaţii acesteia să realizeze recuperarea şi analiza automată a, și să creeze acreditări de teste pentru a accesa, Destinaţiile în legătură cu Programele. Prin furnizarea Google a oricărui număr de mobil sau de telefon în legătură cu Programele, Clientul recunoaște că Google, Afiliații spi și agenții săi pot telefona și trimite mesaje telefonice (la care se pot aplica tarife de mesagerie și date standard) la numerele de telefon furnizate, inclusiv printr-un sistem de apelare telefonică automata, în scopul Programelor.Totuși, Google nu se va baza pe această permisiune poentru a iniția apeluri automate sau mesaje telefonice în scopuri de marketing. Clientul autorizează în plus Google, Afiliații și agenții săi să transmită e-mailuri către Client în scopul Programelor. Clientul va furniza Agentului de Publicitate date de raportare cel puțin o dată pe lună, prin care se vor indica sumele absolute cheltuite de Google şi performanţa (cel puţin: cost, click-uri şi copii ale utilizatorilor în contul respectivului Agent de Publicitate) într-o locaţie suficient de vizibilă.Google poate comunica unui Agent de Publicitate, la solicitarea acestuia, informaţii specifice Agentului de Publicitate.



Pentru Reclamele Afişate pe bază de rezervare, Google va furniza orice număr total de Reclame Afişate convenit de comun acord până la finalul campaniei, cu condiţia ca, în cazul în care Google nu îşi îndeplineşte această obligaţie, atunci unicul remediu aflat la dispoziţia Clientului este formularea unei solicitări în Perioada de Solicitare.

În cazul în care Google confirmă corectitudinea solicitării, atunci Google nu va percepe plata de la Client pentru Reclamele Afişate nedistribuite sau, în cazul în care Clientul a efectuat deja plata, la alegerea rezonabilă a Google, Google va asigura (i) credite de publicitate, ce trebuie utilizate înainte de Data Limită a Utilizării, (ii) plasarea Reclamelor Afişate într-o poziţie considerată a fi comparabilă de către Google în termen de 60 de zile de la confirmarea de către Google a corectitudinii solicitării sau (iii) o prelungire a duratei campaniei.

Google nu poate asigura că Reclamele pe bază de licitaţie vor fi livrate şi, prin urmare, compensaţiile nu se aplică în situaţia Reclamelor pe bază de licitaţie.



Clientul va plăti toate spezele datorate în legătură cu un Program, utilizând o metodă de plată aprobată de Google pentru respectivul Client (așa cum este modificată periodic), într-o perioadă de timp rezonabilă, din punct de vedere comercial, indicată de Google (ex.: în interfaţa de utilizator a Programului sau IO).  In cazul in care plata nu este efectuata la scadenta, Google va putea percepe o penalitate mai mare cu 2% pe an fata de dobanda de baza a Barclays Bank PLC, de la data scadentei si pana la data platii, fie ea anterioara sau ulterioara judecatii. Spezele nu includ impozite.  Clientul va plăti
  • (i) toate impozitele şi alte taxe guvernamentale şi
  • (ii) cheltuielile rezonabile, împreună cu onorariile avocaţiale şi alte onorarii profesionale suportate de Google în legătură cu încasarea plăţilor efectuate cu întârziere care nu sunt contestate cu bună credință.  Spezele se întemeiază pe criteriile de facturare în baza Programului aplicabil (ex.: pe bază de click-uri, copii sau conversii). Orice parte a spezelor care nu este contestată cu bună-credinţă va fi plătită integral.  Nicio parte nu poate compensa nicio plată datorată în baza prezentelor Condiţii cu nicio altă plată ce trebuie efectuată în conformitate cu Condiţiile.  La libera sa alegere, Google poate extinde, revizui sau revoca în orice moment creditul.  Google nu este obligată să furnizeze nicio Reclamă peste limita de credit.

În cazul în care Google furnizează Reclame, dar nu furnizează Reclamele specifice la Ţintele sau Destinațiile selectate, atunci singurul remediu aflat la dispoziţia Clientului pentru faptul că Google nu a furnizat Reclamele specifice la Ţintele sau Destinațiile selectate constă în transmiterea unei solicitări pentru credite de publicitate în limita Perioadei de Solicitare, după care Google va emite credite, în urma validării solicitării, ce trebuie utilizate până la Data Limită a Utilizării.

Clientul înţelege că terţii pot genera afișări sau click-uri pe Reclamele Clientului în scopuri interzise sau necorespunzătoare şi că, dacă se produce acest lucru, singurul remediu la dispoziţia Clientului este formularea unei solicitări pentru credite de publicitate în limita Perioadei de Solicitare, după care Google va emite credite, în urma validării solicitării, ce trebuie utilizate până la Data Limită a Utilizării.  ÎN MĂSURA MAXIMĂ PERMISĂ DE LEGE, (A) CLIENTUL RENUNŢĂ LA TOATE PRETENŢIILE PRIVIND ORICE SPEZE ALE PROGRAMULUI, CU EXCEPŢIA SITUAŢIEI ÎN CARE ESTE FORMULATĂ O SOLICITARE ÎN PERIOADA DE SOLICITARE ŞI (B) EMITEREA CREDITELOR DE PUBLICITATE (DACĂ ESTE CAZUL) SE VA FACE LA DISCREȚIA REZONABILĂ A GOOGLE ŞI, DACĂ ACESTEA SUNT EMISE, TREBUIE UTILIZATE PÂNĂ LA DATA LIMITĂ A UTILIZĂRII.

Clientul confirmă şi convine că orice cont, card de credit şi informaţii de facturare sau plată aferente pe care Clientul le comunică Google pot fi transmise de Google societăţilor care desfăşoară activitate în numele Google numai în scopul realizării de verificări de credite, efectuarea plăţii către Google, încasarea creanţelor datorate către Google şi/sau deservicii contului Clientului.



Nicio condiţie, garanţie sau alte condiţii nu se aplică faţă de niciun Program şi faţă de niciun alt bun sau serviciu furnizat de Google sau Afiliaţii acesteia în conformitate cu Condiţiile, decât dacă acestea sunt prevăzute expres în conţinutul Condiţiilor. În măsura maximă permisă de lege, nu se vor aplica nicio condiţie, garanţie implicită sau alte condiţii (inclusiv orice condiţii implicite referitoare la calitatea satisfăcătoare, adecvarea cu un anumit scop sau conformitatea cu descrierea).

Nici Google, nici Afiliaţii sau Partenerii Google nu formulează nicio garanţie în legătură cu Programele sau rezultatele Programelor. În măsura maximă permisă de lege, Google nu promite să informeze Clientul cu privire la defecte sau erori.


(a) Nicio dispoziţie din Condiţii şi din niciun IO nu vor exclude sau limita răspunderea niciuneia dintre părţi:

  • (i) pentru deces sau vătămare personală produsă ca urmare a neglijenţei vreuneia dintre părţi sau a funcţionarilor, agenţilor sau salariaţilor acesteia;
  • (ii) pentru fraudă sau declaraţii frauduloase;
  • (iii) în conformitate cu art. 11 (Despăgubire);
  • (iv) pentru încălcarea, de către Client, a art. 3(a), 6(c), 13(d) sau a ultimei propoziţii din art. 1,
  • (v) pentru plata sumelor datorate în mod corespunzător sau datorate celeilalte părţi în îndeplinirea normală a Condiţiilor; sau
  • (vi) pentru orice aspect ce nu poate fi exclus sau limitat prin lege.

(b) Niciuna dintre părţi nu va purta răspunderea în baza sau în legătură cu prezentele Condiţii sau vreun IO (contractuală, delictuală, inclusiv, dar fără a se limita la neglijenţă sau în alt fel) pentru nicio situaţie de:

  • (i) profituri nerealizate;
  • (ii) economii previzionate nerealizate;
  • (iii) oportunităţi de afaceri nematerializate;
  • (iv) pierdere sau corupere de date;
  • (v) pierderi sau daune rezultate din pretenţii ale terţilor; sau
  • (vi) pierderi indirecte sau consecutive; suferite sau suportate de cealaltă parte (indiferent dacă respectivele pierderi erau sau nu în analiza părţilor la data la care prezentele Condiţii au fost acceptate de Client).

(c) Sub rezerva art. 10(a) şi (b) de mai sus, răspunderea totală a fiecărei părţi faţă de cealaltă parte, decurgând din orice eveniment sau serie de evenimente interconectate în baza sau în legătură cu Condiţiile, nu va fi mai mare decât cea mai mare valoare dintre:

  • (i) suma plătită sau datorată de către Client către Google în conformitate cu Condiţiile în cele trei luni imediat premergătoare lunii în care s-a produs evenimentul (sau primul din seria de evenimente interconectate) şi
  • (ii) 25.000 GBP.



Clientul va apăra și despăgubi Google, Partenerii, agenţii, Afiliaţii şi licenţiatorii acesteia faţă de toate obligațiile, daunele, pierderile, comisionaele (inclusive comisioanele legale rezonabile) și cheltuielile legate de orice acuzație terță sau procedură judiciară în acest sens rezultată din sau în legătură cu Reclamele, Ţintele, Destinaţiile, Serviciile, Utilizarea sau încălcarea prezentelor Condiţii de către Client. Partenerii sunt terţi beneficiari ai prezentei Clauze.


Google poate aduce modificări minore acestor Condiţii în orice moment, fără notificare, dar Google va transmite o notificare în prealabil cu privire la orice modificare importantă a acestor Condiții.  Condiţiile modificate vor fi afişate la adresa google.com/ads/terms.

Modificările Condiţiilor nu se vor aplica retroactiv, intrând în vigoare la 7 zile de la postare.  Cu toate acestea, modificările realizate din motive legale vor intra în vigoare imediat după primirea notificării.

Fiecare parte poate denunţa prezentele Condiţii în orice moment, imediat prin transmiterea unei notificări către cealaltă parte, dar

(a) campaniile care nu sunt anulate în conformitate cu Clauza 5 şi noile campanii pot fi desfăşurate şi rezervate şi

(b) în fiecare situaţie, Utilizarea în continuare a Programelor se va realiza sub rezerva termenilor şi condiţiilor Google în vigoare la momentul respectiv pentru Programe (disponibile la adresa google.com/ads/terms.

Google poate suspenda oricând posibilitatea Clientului de a participa la Programe, de exemplu, în cazul unor probleme de plată, încălcări suspectate sau reale ale Politicilor sau ale acestor Condiții sau din motive legale.

În toate situaţiile, desfăşurarea oricăror campanii ale Clientului după încetare se va face la alegerea exclusivă a Google. Periodic, Clientul poate avea credite de publicitate sau alte fonduri nerevendicate în cadrul contului aferent Programului AdWords („Credite AdWords”).

Daca nu sunt utilizate până la data de expirare aplicabilă , Creditele AdWords vor expira si nu vor fi disponibile Clientului, în conformitate cu urmatoarele prevederi:

(h) Creditele Adwords emise în conformitate cu Clauzele 3 sau 7 sau 8 de mai sus, vor expira dacă nu sunt utilizate înainte de Data Limită a Utilizării;

(i) Creditele AdWords furnizate de Google în scopuri promoţionale, vor expira dacă nu sunt utilizate până la data relevantă în cadrul promoției sau în timpul perioadei specificate în respectivii termeni şi condiţii ai promoției; și

(j)  Creditele AdWords neacoperite de prevederile lit. (h) și (i) vor expira dacă nu sunt utilizate în termen de 3 ani de la data la care respectivele Credite AdWords sunt puse la dispoziţia Clientului în cadrul Programului AdWords.



(a) Prezentele Condiţii sunt guvernate de legile din Anglia şi părţile se vor supune jurisdicţiei exclusive a instanţelor din Anglia cu privire la orice dispută (contractuală sau necontractuală) referitoare la prezentele Condiţii sau la Programe.

(b) Exceptând prevederile de la Clauza 10, nicio dispoziţie din prezentele Condiţii nu va limita posibilitatea unei părţi de a se adresa vreunei instanţe pentru a solicita reparaţii echitabile.

(c) Sub rezerva Clauzei 10(a)(ii), prezentele Condiţii conţin toate condiţiile convenite între părţi şi prevalează asupra tuturor celorlalte contracte încheiate între părţi cu privire la obiectul acestora.  Prin încheierea prezentelor Condiţii, niciuna dintre părţi nu s-a bazat pe, şi niciuna dintre părţi nu va putea beneficia de vreun drept sau remediu întemeiate pe, vreo afirmaţie, declaraţie sau garanţie (indiferent dacă este consecinţa unor acte de neglijenţă sau involuntare), cu excepţia celor prevăzute în mod expres în aceste Condiţii.

(d) Clientul nu poate face vreo declaraţie publică cu privire la raportul vizat de prezentele Condiţii (decât în măsura impusă de lege).

(e) Toate notificările de reziliere sau încălcare trebuie realizate în scris şi transmise către Serviciul Juridic al celeilalte părţi (sau, în cazul în care nu se cunoaşte dacă cealaltă parte are un Serviciu Juridic, atunci la principala persoană de contact a celeilalte părţi sau la o altă adresă înregistrată). Adresa de email pentru transmiterea notificărilor către Serviciul Juridic al Google este legal-notices@google.com.

Toate celelalte notificări către Client vor fi realizate în scris și se vor trimite la o adresă de e-mail asociată contului Clientului. Toate celelalte notificări către Google vor fi realizate în scris şi transmise către principala persoană de contact a Clientului la Google sau prin altă metodă pusă la dispoziție de Google. Se va considera că notificarea este transmisă la primire, după cum dovedesc mijloacele electronice scrise.

Aceste cerinţe privind notificările nu se aplică în cazul transmiterii actelor de procedură procesuală, care vor fi, în schimb, reglementate în conformitate cu legile aplicabile.

(f) Cu excepţia modificărilor aduse prezentelor Condiţii de către Google în conformitate cu Clauza 12, orice modificare trebuie convenită de comun acord de ambele părţi şi trebuie să indice în mod expres faptul că modifică prezentele Condiţii.

Se va considera că nicio parte nu a renunţat la vreun drept prin neexercitare (sau întârzierea exercitării) oricăror drepturi, în conformitate cu prezentele Condiţii.  În situaţia în care orice condiţie (sau parte a unei condiţii) din prezentele Condiţii este nevalabilă, ilegală sau inaplicabilă, celelalte Condiţii vor rămâne în vigoare, producând efecte depline.

(g) Nicio parte nu poate cesiona vreo secţiune din prezentele Condiţii fără acordul scris al celeilalte părţi, cu excepția că

  • (A) Google poate cesiona toate sau o parte din drepturile și/sau obligațiile sale în baza acestor Condiții unui Afiliat dacă Google a notificat Clientul cu privire la cesiune, și
  • (B) Clientul poate cesiona toate sau o parte din drepturile și/sau obligațiile sale în baza acestor Condiții către o entitate care controlează, este controlată sau se află sub control comun, în mod direct sau indirect, cu Clientul, dar numai în cazul în care
    • (I) cesionarul îşi exprimă în scris acordul de a fi ţinut obligat prin prezentele Condiţii,
    • (II) Clientul este în continuare ţinut de prezentele Condiţii, în cazul în care cesionarul îşi încalcă obligaţiile şi
    • (III) Clientul a transmis notificare către Google cu privire la cesiune.

În plus, Google poate cesiona orice creanţe datorate către Google de Client în favoarea unui terţ, fără acordul Clientului.  Orice altă încercare de transfer sau cesionare este nulă.

(h) Cu excepţia prevederilor exprese conţinute în Clauza 11, nu există terţi beneficiari ai prezentelor Condiţii.

(i) Aceste Condiţii nu dau naştere niciunei convenţii de agenţie, parteriat sau asociere între părţi.

(j) Clauzele 1 (numai ultima propoziţie) şi 8 – 13 vor rămâne în vigoare după încetarea Condiţiilor.

(k) Cu excepţia obligaţiilor de plată, nicio parte  sau Afiliații săi nu vor purta răspunderea pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea cu întârziere a obligațiilor lor contractuale, în orice măsură, cauzată de împrejurări care nu se află sub controlul rezonabil al acesteia.

Felicitări tuturor celor care au citit până aici!

Pentru că am observat dificultăți în lectura acestor materiale, ne-am gândit că ar fi de folos să citim noi pentru voi.

Puteți descărca mp3-ul cu prezentarea folosind acest link

Sau il puteți asculta direct de aici:

Ce trebuie să faceți acum? Intrați in contul de Google AdWords și acceptați aceste termene și condiții!

Antonio Părtan :Specialist Pay-per-Click cu o experiență de 2 ani in Online Marketing. Fascinat de ciclism și aventură. În căutarea celui mai bun Conversion Rate.