WebDigital păstrează ziua de luni într-o formă sustenabilă pe termen lung

,,Săptămâna de 4 zile’’, “ziua de luni liberă” în ianuarie 2018 a împlinit 17 luni de la implementare. A cuprins întreg anul calendaristic 2017, un ciclu complet de activitate pentru clienți, parteneri și angajați din care am învățat și ne-am maturizat ca echipă.

Strategia a repoziționat agenția ca fiind prima și singura companie din România care a adoptat oficial programul lunar de muncă de 16 zile și a oferit ziua de luni ca zi liberă.

WebDigital va rămâne o organizație care va susține în permanentă evoluția și dezvoltarea echipei, iar acest lucru se va regăsi în capacitatea noastră de a livra valoare mai mare către clienți, în retenția clienților existenți, în creștere sănătoasă și într-un echilibru între viața personală și viața profesională.

Strategia face parte din masurile de creștere a productivității aplicate în agenție. Implementarea acestui proiect pilot nu ar fi fost posibilă fără aplicarea metodelor eficiente de creștere a productivității inițiate de Taiichi Ohno și apoi dezvoltate și conceptualizate în metodologia SCRUM de către Jeff Sutherland.

 

Cum a fost? Am avut 45 de zile de libere de luni. Asta înseamnă o lună și jumătate de concediu extra față de zilele de concediu stabilite de lege, în total 66 de zile libere într-un an.

Dacă adăugăm și alte 4 zile legale libere conform reglementărilor statul român care nu s-au suprapus cu ziua de luni înseamnă 70 de zile libere. Altfel spus 70 de zile libere pentru o săptămână de lucru de 4 zile, înseamnă 17,5 săptămâni, adică 4 luni și aproape două săptămâni într-un an timp liber.

Exact. Pentru WebDigital 7 luni și jumătate din ultimele 12 au fost lucratoare. Prima analiză asupra randamentului a fost făcută în februarie 2017, la 6 luni de la implementarea inițială și de atunci direcția de dezvoltare a companiei s-a păstrat ascendența.

Față de aceeași perioadă a anului 2016, în lunile februarie până în iulie portofoliul de clienți a crescut folosind aceleași resurse, iar valoarea proiectelor s-a mărit cu până la 20%.

Începând cu ianuarie 2017, au fost împlementate și multe sisteme de optimizare și automatizare a proceselor interne. Pe lângă modificări ale proceselor, au fost aplicate modificări și în sistemul de recompensă și motivare a membrilor echipei.

În plus, a fost înființat un departament special dedicat pe stabilirea de noi parteneriate și atragerea de clienți noi, iar consultanții WebDigital, relationship manageri, s-au dedicat exclusiv relației cu clienții din portofoliu, fără a mai fi implicați în procesul de achiziție de clienți.

Specialiștii au adoptat un mix între Kanban și Scrum care a permis o viteză medie mai mare în rezolvarea solicitărilor și un număr mai mare de solicitări rezolvate, descentralizând proprietatea conturilor și oferind mai mare flexibilitate în selecția taskurilor.

În contextul tuturor modificărilor din 2017, impactul pe care ziua liberă de luni l-a avut a fost de asistare și susținere a acestor îmbunătățiri. Iar noua provocare va fi să vedem cum ne vom descurca dacă am lucra o săptămână de 5 zile.

Acum suntem curioși să aflăm dacă vom reveni la vechiurile obiceiuri legate de eficiență sau vom menține același nivel ridicat de atenție și disciplină cu care ne-am obișnuit.

 

Background. Şi alte companii din străinătate au introdus săptămâna de 4 zile lucrătoare, Serps Invaders din Edinburgh, o agenţie de digital marketing, luând această decizie încă din 2013, scria Ionuț Munteanu pe blogul personal.

De la implementarea acestei măsuri, agenţia a raportat angajaţi mai odihniţi și s-a extins către Europa de Sud-Vest prin instalarea unui centru de lucru în Barcelona. În plus agenția a câştigat clienţi importanţi precum Gillette, Chanel şi SEAT şi a reuşit să atragă mai multe talente din domeniul marketing-ului digital.

Cel mai mediatizat exemplu în România este Suedia, ţara în care s-a implementat ziua lucrătoare de 6 ore. Antreprenorii suedezi se declară mulţumiţi de măsura impusă de stat. Detalii despre acest subiect găsiți și pe blogul WebDigital.

 

Ce facem în 2018. Începând cu 2018 avem planuri mari. Vom pune mai mult accent pe obiectivele pe termen lung decât pe cele pe termen mediu și vom continua să aplicăm metode îndrăznețe ce vizează dezvoltarea echipei și evoluția organizației.

Astfel am realizat un plan pe 4 ani la care ne-am angajat cu toții. În 2018 programul de lucru va include ziua de luni, în 2019 programul de lucru nu va include ziua de luni, în 2020 programul de lucru va include ziua de luni și în 2021 programul de lucru nu va include ziua de luni.

Alternanța acestei strategii este inspirată din natură, o formă de biomimetism, care va menține același echilibru între viața personală și evoluția profesională cu care oamenii din WebDigital s-au obișnuit.

Suplimentar, vom adăuga programe speciale pentru a face cât mai plăcută și sănătoasă viața profesională a oamenilor din WebDigital și bineînțeles pentru a menține ușa deschisă și a-i susține pe toți cei care doresc să își înceapă cariera în acest domeniu.

Ne dorim să transmitem și să împărțim cunoștințele și experiența noastră cu toți partenerii noștri din BlueAlliance.

Pentru a vedea cum arată acum echipa WebDigital puteți să ne urmăriți pe rețelele de socializare sau pe blog:

 

Mass-media despre WebDigital. Era normal și firesc ca de la implementarea noului mod de a veni la job, presa să fie interesată de subiect. Și pentru că ne place să facem revista presei, vă anunțăm că în perioada septembrie 2016 – iunie 2017 subiectul a atras atenția, având 30 de apariții în presa scrisă, online și TV unde am detaliat evoluția subiectului.

La PRO TV și în două publicații print, Ziarul Financiar și Revista Cariere, iar restul de apariții media pe site-urile unor importante instituții de presă, reviste, pe blogul unor companii internaționale și posturi tv precum: Orange, eJobs, Gândul.info, Adevărul.ro, Ziarul Click, Ziare.com, România Liberă, Mediafax, Business Magazin, Antena3.ro, Romania TV, Digi24 si Realitatea.net.

Mai jos uite un material video “din culise” în care Ionuț Munteanu povestește despre noile planuri pentru viitor și o retrospectivă a anul 2017. La mulți ani 2018!

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.