YouTube Ads – the SMART way

YouTube Ads nu mai e de mult o noutate. Cu toții am văzut reclamele in-stream prost targetate, iar unii dintre noi am fost și plăcut surprinși de cele care sunt mai creative și inspirate. Există exemple foarte interesante cum ar fi campania Burger King, Missing Persons, Superdrug și altele.

Anunțurile in-stream sunt acele clipuri care se încarcă înaintea unui video pe care vrem să-l vedem în Youtube. După 5 secunde apare butonul de “skip ad”, iar advertiser-ul plătește fiecare vizualizare de peste 30 de secunde (sau completă, în cazul în care clipul este mai scurt).

Clipurile mici și originale sunt foarte simplu de realizat și acum nu mai este nevoie de un buget mare pentru o asemenea producție. Îndrăznesc să spun că n-ai nevoie decât de un smartphone cu cameră bună, cineva care să vorbească în fața ei și un soft de editare video.

Să trecem la subiect acum. Toată lumea, inclusiv noi, spunem că YouTube este pentru awareness, iar campaniile cu video ads sunt potrivite pentru comunicare comercială bine targetată, dar fără obiectiv de direct response (vânzare directă). Totuși, există câteva metode pentru a înlesni experiența celui care vizualizează spre a cumpăra. Acestea sunt dedicate pentru campanii la început de drum. Paleta de strategii este extinsă și putem discuta despre ele la o cafea de vorbă 🙂

campanie youtube

Call to Action Overlay

Caseta care apare în partea stângă jos în timpul clipului se numește Call to Action Overlay și include un text de maxim 25 de caractere, un display URL și o imagine mică 74×74. Această căsuță face link către pagina aleasă și este o funcționalitate care se setează din AdWords. Din ce am monitorizat noi, ea crește CTR-ul pe site cu aproximativ 4%, ceea ce este un mare beneficiu.

CTA Overlay

Adnotations

Dacă există în clipul video mai multe produse pe care vreți să trimiteți utilizatorii, adnotations oferă această posibilitate. Ele se adaugă și se gestionează din interfața de Video Manager a YouTube. Pe fiecare clip video se pot adăuga 5 feluri de adnotations: speech bubble, note, title, spotlight, label. Ca să vă conving de utilitatea lor, vă invit să vizionați această reclamă și să observați cum la fiecare produs pe care îl prezintă protagonistul apare o căsuță pe care dacă faceți clic, vă trimite în magazinul online exact la produsul respectiv. Dacă ești proprietarul unui magazin fizic, cât de ușor e să faci un asemenea clip pentru magazinul tău online?

Cards

Aceasta e cea mai nouă funcționalitate din cadrul YouTube. Felul în care funcționează aceste “Cards” este următorul. Întâi, apare un teaser cu o iconiță și un text scurt de 25 de caractere. Un clic pe acest teaser accesează cardul. După câteva secunde, textul dispare, dar rămâne iconița. Odată accesat, cardul se deschide și conține un titlu, un call to action (chemare către acțiune) și o imagine pătrată. Cardurile pot fi de mai multe tipuri: link simplu către site, link pentru strângere de fonduri, un alt video sau playlist de pe Youtube etc.

Beneficiile derivă din faptul că există rapoarte despre aceste carduri în YouTube Analytics, iar cardurile se pot integra foarte bine în contextul clipului și pot fi folosite și în transmisiunile în direct de pe YouTube. Se pot adăuga până la cinci carduri într-un clip video, dar dacă le folosiți, Call to Action Overlay nu va mai funcționa la clipul respectiv.

Noi am testat carduri pe un filmuleț pe care l-am făcut în mod impulsiv la birou și ne-a plăcut atât de mult încât am început să propunem clienților și deja le implementăm pentru ei.

Așadar, voi ați încercat aceste funcționalități în campaniile voastre de YouTube Ads? Care vi se pare mai eficientă? Ca de obicei, așteptăm feedback și baftă la vizualizări!

Tagged under:

Leave a Reply

Your email address will not be published.