fbpx
vezi categorii 181 articole

Fundamentals

,,80% dintre consumatorii de internet ar folosi un << chatbot >> pentru a rezolva mai rapid o problemă’, așa și-a început discursul Georgiana Dragomir, Managing Director la Grapefruit România. Intervenția a fost făcută în cadrul evenimentului Best Marketing 2017.

Dar ce sunt ,,chatboții” și de ce ar vrea cineva să-i folosească? Cât de noi sau vechi sunt? Pot fi considerați soluții salvatoare pentru platformele de e-commerce? Se pot implementa în România? Sunt doar câteva întrebări care apar pe agenda zilei în industria de marketing de astăzi.

➡ Asistentul virtual – Din laborator la mainstreamul e-commerce-ului românesc

,,Chatboții” sunt mai vechi decât Nokia 3310, dar au fost implementați la scară largă după lansarea lui iPhone 7

Știu că pare greu de crezut, dar omenirea a avut mai întâi ,,chatboți” și de abia trei ani mai târziu a reușit să trimită primii americani pe Lună. Mai exact, în anul 1966 era anunțat primul ,,chatbot”. Se numea Eliza și a fost primul asistent virtual care a putut să susțină o conversație elementară. Șase ani mai târziu apare Parry. Acesta a fost supranumit ,,Eliza cu atitudine”. Parry a fost conceput să imite gândirea unui om diagnosticat cu schizofrenie.

Chiar dacă au trecut 34 de ani de atunci, ,,chatboții” au început să fie folosiți la scară largă în 2016, când Facebook a implementat această opțiune într-un update la Messenger. Momentul a fost considerat punctul T=0 în industrie.

Un ,,chatbot” poate răspunde instant la orice solicitare, la orice oră. În paralel, în România anului 2017, încă există 30.000 de angajați în call-center

În România încă se fac recrutări și angajări în call-center. Potrivit ejobs, în 2016 s-au trimis peste 45.000 de solicitări pentru joburi în call-center. Cu toate acestea, timpii medii de așteptare pentru soluționarea unei probleme depășește la unele companii și 3 minute.

,,Ultimele rapoarte arată că oamenii sunt mai dispuși să folosească un ,,chatbot” decât să aștepte minute la telefon până când le sunt rezolvate cererile”, a explicat Georgiana în cadrul evenimentului Best Marketing.

Algoritmii de azi din spatele unor ,,chatboți” sunt din ce în ce mai avansați, iar un astfel de program e astăzi capabil de procese de tip learning machine.

Concret, există ,,chatboți” programați să învețe cuvinte și expresii noi, să aibă reacții intuitive la conversațiile pe care le poartă cu userii. ,,Chatboții” sunt deja folosiți cu succes în programe precum: Siri (iPhone), Cortana (Windows), Google Now (Google) sau Alexa (Amazon).

➡ Viitorul cu voce binară

Viitorul sună promițător pentru ,,chatboți”. Fie că vrei să comanzi mâncare, un Uber sau să primești consiliere când vrei să faci o rezervare de zbor, implementarea unui asistent virtual e mult mai ușor de controlat, de la nivel de costuri, logistică, până la nivel de anduranță.

La nivelul României, un experiment reușit cu un ,,chatbot” a fost implementat de ciocolata Rom (rombot.ro). Rombot a fost numit “copilul cu 19 milioane de părinţi”. Ce face el? Este o aplicaţie de tip learning machine cu scopul de a promova ţara noastră străinilor.

Cum funcţionează? Rombot, prezentat drept ambasador virtual al României, va pune întrebări despre România, iar românii îi vor răspunde. Informaţiile colectate de aplicaţie sunt puse apoi la dispoziţia străinilor curioşi să afle mai multe lucruri despre ţara noastră.

Cum vor arăta viitorii ,,chatboți”  în viitor, vom aștepta și vom vedea…


Adauga un comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Bogdan Daradan31 May 2017
0