fbpx
vezi categorii 181 articole

Latest

Săptămâna trecută, vă anunțam că menținem programul de 4 zile lucrătoare, întrucât membrii echipei WebDigital au reușit să fie la fel de productivi într-un timp cu 20% mai scurt. Suntem încântați de rezultatele profesionale, însă programul de 4 zile lucrătoare pe săptămână are și efecte pe plan personal.

Pentru a vă face o idee despre ce schimbări a adus ziua de luni atât în biroul nostru din Piața Unirii, cât și în afara lui, Adrian Vasiloiu, Relationship Manager, vă povestește mai multe:

“Pentru mine, ziua de luni liberă a fost și este un mod prin care am reușit să înțeleg cât de important este timpul liber. Trei zile libere pe săptămână și 4 zile lucrătoare – un raport foarte bun între viața personală și cea profesională.

Un calcul simplu ne spune că o persoană care lucrează 5 zile și are 2 zile libere, dedică 71.42% din timp muncii, în timp ce o persoană cu program de 4 zile lucrătoare și 3 libere petrece 57.14% din timp muncind. Un alt mod de a analiza matematic ce diferență există între o săptămână cu 5 zile lucrătoare și una cu numai 4 este că, în cazul meu și al colegilor, avem cu 50% mai mult timp liber.

Gata cu matematica, revin la ce fac eu în weekend. În 3 zile de weekend, reușesc să mă eliberez complet de stres și să investesc mai mult timp în acțiuni personale. De exemplu, petrec mai mult timp cu persoanele apropiate, învăț câte ceva nou și, imediat ce se va încălzi vremea, voi încerca să plec la fiecare 2 săptămâni într-un loc nou.

Din punct de vedere al celor 4 zile lucrătoare, deși la început a fost dificil să fac același volum de task-uri în 80% din timp, acum îmi permit să am întâlniri în fiecare și și să am inbox-ul gol la final de zi. #jobdone

Din punct de vedere al clienților care inițial au fost surprinși de decizia noastră, pot spune cu singuranță că, în 5 luni de când avem ziua de luni liberă, le-am demonstrat prin rezultate și prin implicarea în proiectele lor că această decizie este una care îi avantajează prin:

  • Ownership mai bun pe task-uri
  • Focus mai bun pe campanii
  • Calitate mai ridicată a campaniilor
  • Mai multe discuții cu aceștia
  • Mai multe propuneri de campanii noi”

Adrian Vasiloiu este Relationship Manager la WebDigital și îl puteți întreba mai multe despre ziua liberă pe Facebook și LinkedIn.


Adauga un comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Dan Pandrea21 February 2017
0