vezi categorii 181 articole
Antreprenoriat in RO
Odată cu perioada în care se sărbătorește ziua copilului, cei de la Youth Monitor, sub umbrela SMARK Research, au realizat un raport de cercetare care vizează tinerii între 14-26 ani: Youth Index România – Tendințe în activități, preferințe și consum – 2014/2015 vs. 2013/2014.
Acest raport își propune să surprindă cele mai importante elemente de referință despre tinerii cu vârste cuprinse între 14 și 26 de ani din România, surprinzând dinamica acestora în timp.
Datele și analizele Youth Index România sunt generate în urma unui studiu de piață cantitativ și recurent, cu focus pe segmentul tinerilor, adresat cu precădere sectoarelor și brandurilor din România relevante pentru public.
Concluziile raportului sunt împărțite pe categorii precum activități, cumpărături online, produse consumate, bunuri durabile și servicii.
Din punct de vedere al activităților, tinerii cheltuiesc mai puțin atât în mediul offline – terase, baruri sau discoteci, cât și în mediul online – doar 27% din tineri au făcut cumpărături online față de 31% anul trecut. Cu toate acestea, fast food-urile înregistrează un trend ușor crescător, cu o incidență de 67% în 2014/2015.
De asemenea, tinerii preferă cu precădere participarea la pariuri sportive și jocuri de noroc, în comparație cu participarea la acțiuni de voluntariat – 19%.
Din punct de vedere al cumpărăturilor online, doar 21% din tineri fac cumpărături online de la magazinele din România, în scădere cu 5 puncte procentuale față de 2013/2014. Procentul celor care cumpără online de la magazine din afara țării rămâne constant – 5%.
Comparativ, incidența celor care cumpără încălțăminte online a crescut la 6% în 2014/2015, față de incidența celor care cumpără îmbrăcăminte, care a scăzut cu 10 puncte procentuale.
Din punct de vedere al produselor consumate, 3 din 4 tineri consumă regulat băuturi răcoritoare carbogazoase, mai mulți decât cei care consumă sucuri de fructe sau băuturi energizante. Cafeaua și berea înregistrează o evoluție ascendentă: 58%, respectiv 50% din tineri.
Băuturile alcoolice înregistrează creșteri pe toate categoriile urmărite în studiu: bere, vin, vodkă, whiskey sau lichioruri, iar 42% din tinerii peste 18 ani se declară fumători.
Din punct de vedere al bunurilor durabile, singura categorie pe care se remarcă o creștere considerabilă este cea a telefoanelor de tip smartphone și a tabletelor. De cealaltă parte, camerele foto digitale, playerele, consolele, bicicletele și autoturismele înregistrează scăderi.
Din punct de vedere al serviciilor, incidența de utilizare a internetului pe telefoanele mobile a crescut cu 10 puncte procentuale, de la 74% la 84% în 2014/2015 față de 2013/2014. Odată cu acesta a crescut și deținerea serviciilor de online banking.
Datele Youth Index România 2014/2015 vs. 2013/2014 pun în oglindă dinamica schimbărilor unor indicatori de preferinţă şi consum pentru marea majoritate a producătorilor şi furnizorilor de servicii relevante pentru tineri.
Acest raport oferă avantajul de a surprinde dinamica schimbărilor pe toată perioada analizată, eliminând riscul de a avea imagini distorsionate, datorate lipsei de date. Acesta ajută la conturarea unui profil necesar persoanelor de decizie din cadrul companiilor, pentru segmentul de vârstă 14-26 ani.
Datele sunt relevante pentru companii şi branduri din FMCG, telecom, online, IT&C, banking, retail, pharma, fast food, sport sau turism.
Pentru mai multe detalii, descarcă întregul raport Youth Index România 2014/2015 vs. 2013/2014.