Fundamentals
Tot mai des aud despre SEM. Da, ciudat, având în vedere că lucrez într-o agenție specializată în Pay-per-Click Marketing :). [și nu de SEM]
Totusi, multi folosesc acest acronim, putini cunosc cu adevarat sensul. Haideți să facem puțină lumină în terminologia de specialitate.
Ce înseamnă SEM?
SEM = Search engine marketing; în traducere liberă, marketing pentru motorul de căutare. Într-o definiție ceva mai exhaustivă, SEM reprezintă un set de metode și acțiuni pe care un marketer le ia în vederea promovării unui domeniu în motorul de căutare. Sursa aici și aici.
Eforturile de promovare nu se limitează doar la anunțurile plătite (Google AdWords, Bing Ads) ci și la acțiunile ce țin de optimizarea unui site în motorul de căutare (SEO). Așadar, orice acțiune de creștere a vizibilității, prin anunțuri plătite (PPC) sau optimizare a site-ului (SEO) înseamnă SEM.
Și acum că am clarificat aceste concepte, să mai clarificăm 3 lucruri.
Un specialist SEM trebuie să aiba cunoștințe avansate atât de PPC cât și de SEO. Un specialist SEM care îți dă doar sfaturi elementare de SEO dar se ocupă ca un mare maestru de campania ta PPC nu este specialist SEM. În plus, o altă informație eronată este cea privind specialistul SEM în Facebook Ads. It’s just wrong. 🙂 Nu există search engine marketing în Facebook. Cel puțin de când au scos opțiunea de ad-uri în search-ul din Facebook.
O agentie specializată în SEM care lucrează foarte bine pe optimizare site-ului dar ”mai facem și campanii AdWords” nu este o agentie specializată în SEM. Este doar o agenție specializată în SEO și dacă vrei aceleași rezultate și pentru media plătită atunci trebuie să cauți o agenție specializată în Pay-per-Click Marketing.
Fac doar SEO pentru că e gratuit. PPC-ul mă costă. Total greșit. Ambele arme de SEM costă. Timp, resurse, bani (într-un fel sau altul). Când pornești la un drum pentru promovarea site-ului tău trebuie să ai mindeset-ul că ambele costă. Una direct (PPC – fee, click-urile care îți aduc conversiile), una indirect (SEO – fee, timp, resurse).
SEM. Atât de simplu de spus, atât de complicat de înțeles inițial. Acum că ai înțeles conceptul și diferențele ești mai aproape de o strategie câștigătoare în ceea ce priveste eforturile tale de promovare a site-ului în motorul de căutare.
Ne vedem pe Google. Sus, cât mai sus!