fbpx
vezi categorii 181 articole

REMARKETING & RETARGETING

Utilizatorii care au cumpărat o dată dintr-un magazin online sunt foarte importanți. Pentru acest segment de utilizatori dorim să creăm o campanie personalizată prin care să le facem cunoscute ofertele prezente și viitoare cu scopul de a-i transforma în clienți recurenți.

Pentru a întelege mai bine cum putem viza clienții fideli printr-o campanie de Remarketing vom lua un exemplu concret.

Avem un magazin online cu mâncare pentru câini și pisici iar scopul campaniei este de a fideliza consumatorii din București prin oferte speciale acordate celor care cumpără din magazin de cel puțin 3 ori pe lună.

Înainte de a seta și porni o campanie de remarketing avem nevoie de cel puțin o lista de remarketing creată (Audiences) numită și segment de public, care trebuie să se populeze cu  cel puțin 100 de vizitatori unici (unique visitors).

Listele de Remarketing (Audiences) le vom construi prin intermediul Google Analytics întrucat permite crearea facilă a acestora folosindu-ne totodată și de Obiectivele (Goals) create inițial.

După ce ne-am decis ce Obiective (Goals) dorim să urmărim și le-am creat în Google Analytics, următorul pas este de a crea un segment de public (lista de remarketing). Putem crea mai multe tipuri de liste de remarketing (Segmente de Public) în funcție de audiența care ne interesează.

Pentru exemplul nostru vom crea o listă personalizată de remarketing folosindu-ne de Segmente (Segments).

lista remarketing custom

 

Spuneam că avem un magazin online și dorim să ajungem la clienții din București care cumpără  de cel puțin 3 ori pe lună din magazin. Vom crea o listă de remarketing specifică folosindu-ne de Segmente (Segments) ca în imaginea de mai jos:

lista remarketing conditii1

 

Utilizând filtrul avansat ‘Condiții’ am segmentat utilizatorii din București care au făcut cel puțin 3 tranzacții.

Există încă 2 setări de care trebuie să avem grijă:

1.Numărul de zile de retrospectivă (Number of days to lookback)

Fereastra de retrospectivă (Number of days to lookback) îți permite să alegi un interval de timp (7, 14 sau 30 de zile) pentru a evalua utilizatorii site-ului și a-i eticheta pentru lista de remarketing în funcție de comportamentul acestora.

In cazul exemplului nostru, vom seta Fereastra de Retrospectivă (Number of days to lookback) la 30 de zile.

lista remarketing conditii 2

 

2.Durata apartenenței (Membership duration)  reprezintă numărul de zile în care dorești ca cookie-ul utilizatorului să rămână în lista ta de remarketing. Cookie-ul vizitatorului este șters din lista ta de remarketing la sfârșitul perioadei setate în cazul în care nu există nici o activitate nouă. Dacă utilizatorul revine pe site, contorul va fi resetat și vizitatorul va fi prezent în lista de remarketing același număr de zile setat inițial.

În cazul campaniei noastre vom considera durata maximă de apartenență (membership duration) 180 zile ca fiind potrivită pentru obiectivele dorite.

Având lista de remarketing gata creată, așteptăm ca aceasta să se populeze cu minim 100 de vizitatori unici ca să putem porni campania. Acestor clienți le vom afișa bannere special create pentru ei prin intermediul cărora îi anunțăm că le răsplătim fidelitatea.


Adauga un comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Stefan Toma29 July 2014
0