fbpx
vezi categorii 181 articole

Latest

Una dintre cele mai vechi vorbe ne arată că socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg. Așteptările proprietarilor sau managerilor de website-uri sunt deseori diferite față de cele ale vizitatorilor. Drept urmare, vă invităm să aflați din următoarele rânduri care sunt cele 5 moduri prin care puteți afla ce vor vizitatorii website-ului vostru.

Ce-i mână pe ei în luptă?

Sau, în cuvinte mai uzuale, ce au căutat utilizatorii înainte de a ajunge pe un anumit website? Google vă pune la dispoziție un instrument foarte util, numit Search Console. Cunoscut în trecut drept Webmaster Tools, Search Console vă permite să monitorizați felul în care Google vede website-ul în rezultatele căutărilor, precum și termenii prin intermediul cărora utilizatorii ajung pe website.

Search Console poate fi integrat în Google Analytics, pentru o mai simplă cercetare. Însă, înainte de asta, trebuie să activați Search Console pentru website-ul vostru. Ca de obicei, Google vă sare în ajutor.

Cu de toate?

Binențeles că a avea un site “cu de toate” este foarte tentant. Însă efortul investit în multitudinea tipurilor de conținut poate fi prea mare în raport cu rezultatele pe care le obțineți. Drept urmare, cel mai bine este să vă folosiți de Google Analytics.

Dacă vă aflați la prima utilizare, puteți consulta un articol în care vorbim despre principalii termeni cu care vă veți întâlni în utilizarea acestei platforme.

Pentru a afla ce tip de conținut preferă vizitatorii website-ului, navigați în Google Analytics pe ruta Behavior – Site Content – All pages. Asigurați-vă că perioada analizată este suficient de mare pentru a trage concluziile necesare.

Cum stați cu relevanța?

Se dă următorul scenariu: în urma unei căutări pe Google, utilizatorul ajunge pe site-ul vostru, de unde pleacă foarte repede. Care sunt cauzele care au dus la acest tip de comportament?

Nu trebuie să vă limitați doar la timpul petrecut pe site, ci și la factori precum numărul de pagini vizitate per vizită sau chiar lipsa unei acțiuni, precum înregistrarea la un newsletter, sau a unei conversii.

Și de această dată Google Analytics vă sare în ajutor, prin navigarea pe ruta Acquisition > All Traffic > Channels – Organic Search.

În tabelul rezultat veți găsi informațiile necesare legate de numărul sesiunilor, numărul de pagini vizitate per sesiune, precum și rata de bounce și timpul petrecut pe site.

Ce părere au vizitatorii despre website?

Unele informații nu pot fi obținute prin Google Analytics, mai ales când vine vorba de experiența vizitei. De aceea, puteți culege seturi noi de informații prin intermediul chestionarelor.

Pentru a fi cât mai eficienți, aplicați chestionare pe secțiuni specifice ale website-ului vostru. O abordare amplă riscă diminuarea numărului de răspunsuri. Optați pentru chestionare cu un număr limitat de întrebări cu variante de răspuns și cu posibilitatea de a adăuga completări.

Dacă vă aflați în situația de a avea nevoie de mai multe răspunsuri pentru a ajunge la concluzii, abordați trimiterea chestionarelor prin newsletter și, opțional, oferiți o recompensă celor care aleg să completeze chestionarul.

Ce le captează atenția?

Bine ați venit pe teritoriul testelor A/B! Acestea sunt necesare, întrucât nu există posibilitatea de a interpreta succesul unui website, a unei pagini sau a unei campanii fără a avea un punct de referință. Testele A/B pot fi aplicate pentru:

  • Subiectul newsletter-ului trimis către baza de clienți;
  • Titlurile articolelor de blog;
  • Imaginile folosite în social media;
  • Mesajele de tip call-to-action;
  • Formularele de abonare;
  • Secțiunea de articole asemănătoare.

Înainte de a demara aceste teste, folosiți-vă de Google Analytics pentru a ști cui comunicați mesajele. Nimeni nu vrea să pornească teste destinate publicului 45+ cu mesaje potrivite adolescenților.

Ce urmează după analiză?

Drumul către un website performant este lung, însă cele 5 moduri de mai sus sunt esențiale pentru a ajunge cu succes la destinație. Odată ce ați analizat traficul ce ajunge pe website-ul vostru, aruncați o privire peste cele mai uzuale greșeli ale website-urilor de e-commerce din România. Veți fi cu un pas mai aproape de destinație.

foto via


Adauga un comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Dan Pandrea22 December 2016
0