fbpx
vezi categorii 181 articole

Evenimente Marketing Online

În perioada 25-26-27 mai a avut loc GPeC Summit – ediția de primăvară, reunind peste 850 de participanți în cele trei zile.

Vă lăsăm în continuare alături de câteva idei de la eveniment. Pentru fiecare zi puteți găsi materialele de live blogging puse la dispoziție de către organizatori.

Prima zi la GPeC a avut momente interesante (Brian Dean – SEO, Mugur Frunzetti – Retargeting, Karl Gilis, prezentarea platformei Microsoft Azure pentru e-commerce etc.)

Brian Dean a vorbit despre factorii care influențează SEO în 2016 și a prezentat un studiu de caz pe articolul scris de el “How to get high quality backlinks”. Acest articol a strâns foarte multe click-uri într-un timp scurt și a ajuns pe prima poziție pentru “high quality backlinks”.

Factori importanți în 2016:

  • numărul de link-uri care trimit către pagina ta aflate pe site-uri diferite (și care au page rank mare);
  • viteza de încărcare;
  • time on site.

Content is king no more. Context is king.

Karl Gilis a făcut o paralelă între cum ar trebui să te comporti la prima întâlnire romantică față de cum ar trebui să te comporți cu utilizatorul care ajunge prima dată pe site-ul tău. Iată care sunt sfaturile:

  1. Don’t be late – tradus în optimizarea timpului de încărcare al paginilor.
  2. Be patient – să nu îi ceri utilizatorului adresa de e-mail imediat cum a ajuns pe site-ul tău. Mai întâi trebuie să clădești o relație ca acesta să aibă încredere să îți dea detalii.
  3. Be subtle – limitează numărul de mesaje și elemente care distrag atenția.
  4. Don’t overwhelm – ține site-ul curat, lasă spațiu alb, lasă-l pe utilizator să se concentreze pe ce e important.
  5. Nu țipa după atenție – “Offline marketing is about attracting attention. Online marketing is about paying attention, listening”
  6. Pay attention to her – paradigma “what is the goal of my website” trebuie schimbată în “what is the goal of my visitor”.
  7. Initiate a next step: pune butoanele CTA și în partea de jos a paginii. Dacă a fost interesat să citească toată descrierea produsului și butonul de adaugă în coș nu mai e vizibil, atunci fă-l disponibil și acolo.

Mai multe detalii în live blogging-ul de pe blog-ul GPeC.

Ziua a doua a însemnat o agendă dedicată workshop-urilor pe tematici precum A/B testing, marketing automation, strategii în Social Media.

În cadrul întâlnirii cu Marie Polli, Conversion XL, s-au discutat câteva direcții despre a construi un program reușit de optimizare.

  • utilizatorul trebuie să își dea seama din primele 3 secunde despre ce e acel site, altfel riscăm să îl pierdem;
  • e important ca informațiile relevante despre produs să fie pe pagina de produs (descriere relevantă, date despre transport și plată, răspunsurile la întrebări pe care ar putea să le aibă utilizatorii despre produs);
  • dacă avem un video este mai bine să nu pornească automat, ci să aibă opțiunea de a fi pornit de către utilizator, altfel îi distrage atenția de la conținutul paginii.
  • să testăm:
    • pe ce dau click utilizatorii;
    • să vedem unde merg cu mouse-ul în site;
  • să facem upsell pe pagina de coș (ex: a adăugat în coș materiale, hai să îl întrebăm dacă nu are nevoie și de un ac de cusut sau a adăugat în coș un telefon, să îl întrebăm dacă nu are nevoie și de o husă pentru el), dar să nu facem cross-sell pentru că aici poți pierde clienți;
  • în funnel-ul de comandă, să nu se pună accent pe căsuța de introducere a unui cod promoțional. Dacă e prea vizibilă, utilizatorii pot avea impresia că toată lumea ar trebui să aibă un cod promoțional, iar în acest proces îi putem pierde;
  • este foarte important ca la magazinele e-commerce să existe și o variantă de quick check-out, fără să fie nevoie să îți faci cont. Altfel, putem să pierdem utilizatorii care sunt grăbiți, care sunt presați de timp și vor să facă o achiziție cât mai rapid.

În al doilea workshop la care am participat, susținut de Alex Langshur – Cardinal Path, s-a discutat despre cât de important e să ai un plan. Intrebările care ar trebui să fie puse sunt:

  • Unde sunt astăzi?
  • Unde vreau să fiu mâine? (Acel “mâine” să fie clar stabilit în timp)
  • Ce trebuie sa fac ca să ajung acolo?

S-a accentuat ideea că fără un plan poți face acțiunile potrivite, dar pentru că nu sunt integrate într-o strategie, nu sunt coordonate, s-ar putea să nu ai rezultate.

Pentru detalii citiți și articolul scris în timpul evenimentului de către organzatori.

Ziua a treia a însemnat focus pe brand și relația cu cel care vizitează sau face o acțiune pe website.

Câteva idei principale sunt legate de:

  • În comunicare totul este despre diferențiere;
  • Trebuie să existe emoție în comunicarea brand-ului;
  • Relate to popular culture (exemplu Ray Ban cu aplicația care îți face selfie-uri). Conectează astfel produsul/brand-ul cu popular culture;
  • Identitate / Poziționare – nu este echivalent cu un brand. Un brand reprezintă o relație cu oamenii;
  • Experiența de pe site este importantă:

Cum se simte utilizatorul când ajunge pe site-ul tău? Cum interacționezi cu vizitatorii?

Țineți minte că principala funcție a checkout-ului (coșul) este formarea ÎNCREDERII.

Vă lăsăm cu articolul oficial despre cea de-a treia zi.

 

Putem spune cu încredere că viitorul pieței de e-commerce este din ce în ce mai interesant și provocările sunt pe măsură. Asigurați-vă că aveți alături de voi parteneri de încredere și că acordați mare importanță experienței vizitatorului.

Cum a fost la GPeC Summit în mai

vezi categorii 181 articole EVENIMENTE MARKETING ONLINE DEZVOLTARE PERSONALA FUNDAMENTALS JOBURI SI INTERNSHIPURI ANTEPRENORIAT IN ROMANIA REMARKETING & RETARGETING RAPORTARE SI ANALZA WebDigital SUSTINE PERFORMANTA PAS CU PAS IN FACEBOOK PAS CU PAS IN PPC MARKETING Evenimente Marketing OnlineÎn perioada 25-26-27 mai a avut loc GPeC Summit – ediția de Read more…

12444